După condiţiile climatice, comuna Mereni se caracterizează printr-un climat temperat continental, cu vânturi frecvente, precipitaţii insuficiente şi neuniform repartizate pe parcursul perioadei de vegetaţie a plantelor de cultură.

Clima teritoriului este influentată de radiatia solară, de factorii dinamici şi cei geografici. Radiatia solară este diferenţiată ca intensitate, datorită alternării anotimpurilor.

Vara, când anticiclonul Azorelor pătrunde în Mediterană, teritoriul comunei este invadat de masele de aer tropical nord-african, care aduc timp senin, secetă şi determină ridicarea temperaturii. Tot vara, uneori, masele de aer siberian, în deplasarea lor spre vest, aduc secetă accentuată, producând uscarea solului şi aerului.

larna, în mod obişnuit, circulaţia generală atmosferică este determinată de anticiclonul siberian, care determină scăderea temperaturii; dar cele mai scăzute temperaturi se produc ca urmare a înaintării spre sud a maselor de aer subpolar continental. Tot iarna, dinspre sud pot inainta mase de aer cald care produc dezgheţuri timpurii şi instalarea unui timp primăvăratec.

Iarna bate Crivăţul care spulberă zăpadade pe suprafeţele mai înalte şi o depune în locurile mai adăpostite.

  • temperatura medie anuală – peste 11 grade

  • temperatura medie în luna iulie 20-23 grade

  • temperatura medie în luna ianuarie – 3 grade

  • precipitaţii medii anuale  400mm/an

  • etaj de climă – climat de câmpie şi de litoral

  • influenţa climatică – de ariditate

  • regimul eolian – vântul cel mai frecvent este crivăţul; vânturile din S şi SE bat în general vara şi sunt uscate

Vegetatia si fauna

Mediul înconjurător nu este deosebit din punct de vedere al florei şi faunei incluzându-se în regimul zonei. Sunt necesare realizarea unor perdele de pădure pentru atragerea precipitaţiilor în zonă şi pentru protejarea culturilor.